Ca o poveste…

like a story

Imi era frica…

Paseam drept, dar tremurand inlauntrul meu .

Ma imbracasem elegant: pantaloni de stofa negrii, pantofi negrii si o bluza de femeie. Parul era prins si aranjat cu multa atentie. Machiajul, verificat de doua ori.

Paseam privind in jos. Nu ma asteptau, asa ca ma temeam de reactia lor.

M-am apropiat si vad un chip de copila in culmea fericirii.

– Vai ce bine ca ati venit dumneavoastra! Adica… ne place si cu doamna profesoara… dar… adica…

Am zambit.

– Ma bucur ca te bucuri…

Am deschis usa catre ora mea. Era Ora Mea. Am deschis usa larg ca si cum ii invitasem intr-o poveste.

Inca mai tremuram.

Cu cateva glume nenecesare, incep lectia in format electronic, lectie la care ma straduisem ore pretioase in ziua precedenta. Totul … pentru ei.

Un pic de galagie si apoi… liniste. Ochi mari de copii priveau imaginile colorate. Un mic indemn la scris si coborand privirile, din condeiul fiecaruia , pe foaia alba, se contura cate o poveste… aceeasi poveste… povestea mea.

O intrebare perturba linistea. O intrebare ce dezvaluie caracterul respectivului personaj. Era si normal. Nu aveau cum toti sa fie de acelasi nivel.

Cu multa seriozitate raspund, dau exemple si explicatii. Se pare ca am indepartat nelamuririle asa ca trec mai departe.

Partea cea mai grea… explicarea algoritmului, insa ochii atintiti asupra mea in loc sa ma intimideze, ma intaresc si explic, si explic si intreb „Ati inteles?”. Un mormait slab aud urechile mele, asa ca trec la partea concreta. Pas cu pas explic pe baza unui exemplu dat de ei si urmaresc privirile lor…

Inchei explicatia, iar ei par fericiti. Un „Uau, chiar merge!” citesc de pe chipul fiecaruia.

Bun! Atunci la treaba! Exercitii.

Intamplarea face sa scot la tabla obisnuitul elev; asa cum si in cazul generatiei mele se intampla, cel ce nu stie.

Ma inarmez cu rabdare si explic in cel mai logic si mai simplu mod. Pare ca intelege, dar cine stie ce e in capul ei? A, da! Era o ea…

Se aude clopotelul… ora mea a luat sfarsit…

In liniste ma parasesc, cativa din ei salutandu-ma.

Lectia s-a terminat, dar iata-ma fericita…

Acest articol a fost publicat în Gânduri, Scrise de mine și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s