2…

Dark

   

Răsuflam greu, iar din aripi încă mai curgea apa murdară cu care mă luptasem.

Îl salvasem. Trebuia să îl salvez. Era prea tânăr să moară acum, aşa cum şi eu am fost…

Şi uite ca m-am luptat cu el şi apa să îl scot la suprafaţă, să-l ajut să trăiască, să-i mai dau o şansă, dar toate mişcările lui îmi dădeau de înţeles că îi era indiferent în ce lume avea să trăiască. Nu se zbătea pentru viaţă, se lăsa doar purtat de curentul rece şi întunecat al fundului apei.

Nici eu nu am vrut să mai trăiesc atunci. Puteam să lupt, să-mi zic în mine “Învie!” şi să mă trezesc, dar am preferat sa mor, să scap de ceea ce eram, să ies din pereţii întunecaţi ai vieţii mele şi să mor, dar acum… acum când umblu pe pământ cu grele aripi negre ca si cum aş fi condamnat să-mi port povara greşelilor făcute, acum cand trec prin lume fără să fiu simţit, când îi văd pe cei ce nu ii pot salva, dar care luptă până la ultima suflare pentru crâmpeiul de om ce erau în existenţa lor terestra, ştiu că îmi merit suferinţa…

Acest articol a fost publicat în Diverse, Scrise de mine și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s